Un text de Lucia Hacman

Centrul de Plasament „Ion Holban” din Iași este casa a peste 100 de copii, iar în sânul acestei familii a fost primit în urmă cu doi ani și Alexandru Grosu. Stă la ultimul etaj al uneia dintre cele două clădiri ale centrului, într-o cameră veselă cu mobilier nou, jaluzele, parchet și baie în cameră. Este foarte curat, lucrurile sunt atent aranjate, hainele stau toate în dulap pe umerașe, iar pe masa de lucru se găsesc un laptop, niște hârtii și câteva pixuri.

În cei 21 de ani Alexandru a trăit cât alții în 50. S-a născut la Focșani într-o familie de romi și a fost abandonat la spital când cântărea numai 1,8 kilograme pentru că părinții lui mai aveau șapte frați acasă și o situație materială precară și complicată pentru a avea grijă de un copil prematur. Mama s-a recăsătorit după ce primul soț a murit, iar după nașterea lui Alexandru părinții s-au mutat în comuna Ruginoasa din județul Iași. Mezinul familiei, Alexandru, a fost preluat de centrul de plasament din Bogdănești (Iași) unde a stat până la vârsta de 13 ani și a terminat patru clase.

Băiatul brunet cu ochii negri mari,  năzbâtios a câștigat repede simpatia unei familii de asistenți sociali de la centru care au vrut să-l adopte. Părinții nu au vrut așa că la 14 ani s-a întors acasă unde a locuit patru ani. Cât a stat acasă, a renunțat la școală, în mare parte din cauza părinților care consumau alcool și a scandalurilor zilnice.

Pentru că acasă nu mai putea sta a ajuns să locuiască cu sora lui la Pașcani care avea de întreținut 9 copii și nu putea să-i ofere decât o saltea pe care să doarmă. Pentru a se întreține, Alexandru făcea curat în scări de bloc, iar banii pe care-i strângea îi punea într-o sticluță cu nisip și îi dădea surorii lui. Păstra și pentru el câțiva lei ca să poată să-și ia ceva de mâncare și să facă o baie la o spălătorie din oraș. De altfel, Alexandru a avut o problemă de sănătate destul de serioasă pe vremea când locuia la sora lui și nu făcea baie la timp, iar sub brațul drept a dezvoltat un ganglion care a trebuit operat și a avut nevoie de aproape două luni de recuperare. Suferea mult că nu a mai putut merge la școală pentru că toți din familia lui nu au decât patru clase.

S-a dus la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Pașcani și a cerut ajutor pentru a se înscrie la școală. „Destinul ni-l construim noi nu altcineva deși de multe ori nu realizez cum am ajuns la acest nivel”, spune Alexandru. Centrul de plasament din Pașcani urma să-i fie casă, iar la Școala Specială a putut să facă gimnaziul. Tot aici la vârsta de 16 ani a descoperit cântatul. Din pură curiozitate a mers la Clubul Copiilor , nu știa ce sunt lecțiile de canto și nu făcuse niciodată vocalize, dar ajuns acolo și a zis că vrea să cânte. A primit un text, a prins imediat ritmul iar profesoara coordonatoare și-a dat seama că Alexandru are ureche muzicală. După câteva ore de canto s-a văzut o evoluție. Talentul îl moștenește de la mama sa care îi cânta colinde și plângea transmițându-i o emoție specială. „Aceeași emoție o simt și eu când cânt și încerc să o împărtășesc”, povestește Alexandru.

Cântatul i-a schimbat viața în bine și pentru că îi place muzica populară a participat la Concursul Interjudețean de Folclor pentru Elevi „Comorile Neamțului” unde a fost remarcat de cei de la Palatul Copiilor din Iași. Aici a făcut lecții de canto pentru show-ul de televiziune X Factor la care a participat în 2011. După înscriere a trecut de preselecțiile din Iași, a mers la București unde a depășit prima probă de jurat cu publicul, a ajuns la audiții la faza de pregătire în boot camp iar acolo a trecut de proba interpretatului unei piese în engleză, a unei piese pregătite de concurenți împreună cu jurații, dar a picat proba de coregrafie. A fost invitat însă de Crăciun alături de alți 9 concurenți să cânte colinde și cu banii primiți de la X Factor, 1.000 de euro, și-a cumpărat un laptop. Participarea la acest concurs a fost o experiență atât de frumoasă pentru Alexandru încât în 2014 a participat din nou dar n-a trecut de audiții. Își continuă lecțiile de canto la Palatul Copiilor și cântă muzică populară la concursuri și festivaluri, ultima participare fiind în vară la Festivalul Internațional de Folclor „Cătălina” din Iași. De peste tot s-a întors cu diplome iar în acest an își dorește să cânte alături de interpretul Ion Paladi pe care-l admiră și cu care spune că se aseamănă la voce. Costumul popular l-a primit de la o educatoare din centrul de plasament, iar bundița a primit-o cadou de la mama sa. Cântă și muzică ușoară, dar cea populară l-a reprezentat mereu pentru că este o ladă plină cu tradiții pe care el vrea să o transmită mai departe.

Pe lângă cântat, lui Alexandru îi place foarte mult să gătească. S-a înscris la o școală postliceală de patiseri-bucătari și va sta la centru până încheie studiile peste trei ani. Gătitul îl liniștește și îl face să zâmbească de fiecare dată când este în bucătărie. Pe lângă practica de la școală Alexandru a mai lucrat vara trecută la un restaurant și speră să facă o meserie din această pasiune. De la centru primește 28 de lei/lună, bani de buzunar, trei mese pe zi, rechizite și haine. Are nevoie însă de bani pentru orele de canto și pentru deplasările la festivalurile folclorice așa că își caută un job.

Este o fire foarte activă și în timpul liber face voluntariat. S-a înscris în mai multe fundații și asociații și îi place foarte mult să ajute copiii care au probleme financiare, deficiențe sau pe cei abandonați. Astfel, se joacă cu cei cei mici și-i ajută la teme. „Îmi plac foarte mult copiii, mă atașez repede de ei și ei de mine. Pot să-i înțeleg foarte bine prin ce trec pentru că nici viața mea nu a fost ușoară”, spune Alexandru.  Prima data a făcut acest lucru la Pașcani unde a lucrat cu copiii cu sindrom Down. În centru  se ocupă de organizarea serilor de karaoke și evenimente de sărbători. Experiență are de la Ateneul Tătărași unde de asemenea a fost voluntar dar și de la Palatul Copiilor unde se ocupă de sonorizare la spectacole după ce un profesor de acolo l-a inițiat în acest domeniu și îl cheamă la fiecare eveniment. Nu ratează nici activitățile organizate la școală, iar ultima participare a fost la proiectul „Sănătatea ta contează”, la care împreună cu colegii a făcut materiale promoționale și le-a prezentat în două școli din oraș.

Păstrează legătura cu familia pe internet, atât cu părinții, cât și cu frații care au plecat majoritatea în Franța dar nu primește niciun fel de ajutor de la ei. Acum familia lui este reprezentată de cei de la centru, iar pe viitor își dorește o familie a sa. A suferit că nu i-a avut pe ai lui lângă el dar a învățat să privească partea plină a paharului și se bucură că a reușit să învețe carte pentru că asta îi va deschide noi orizonturi.

Acest articol este scris in cadrul proiectului “Privește dincolo de aparențe”, implementat de Asociația pentru Dezvoltare Continuă AD Plus, proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

O tânără romă din Iași devine mediator școlar ca să ajute comunitatea.

Un text de Lucia Hacman

Alexandra Iulia Bîzgă are 24 de ani și lucrează ca mediator la Școala „Ion Neculce” din Iași, din septembrie 2014. În primele zile de școală, în special, numărul elevilor este destul de redus dar pe parcurs în băncile din sălile de clasă apar tot mai mulți prichindei fâșneți, unii curioși să descopere tainele alfabetului și ale numerelor, iar alții să-și întărească cunoștințele acumulate în anii trecuți.

La Școala Generală „Ion Neculce” din Iași sau Școala Nr. 21, cum este cunoscută în cartierul Dimitrie Cantemir, învață cu precădere elevi romi. Colegi din clasa I și în general până la finalul claselor primare, când unii se mută la alte școli, le sunt copii majoritari alături de care micuții împart cornul și laptele, mărul și diverse năzbâtii. Procentul este de 60% elevi romi la 40% elevi români, iar directoarea Irina Frunză povestește despre cea mai mare provocare cu care se confruntă zi de zi, aceea de a-i ajuta pe elevii romi să aibă o meserie. Alături îi are pe profesori și pe mediatoarea școlară Alexandra, care este de etnie romă, și menține legătura între comunitate, destul de numeroasă în zonă, și școală. „Am reușit să mă fac prietenă cu ei (n.r. – elevii) și asta contează foarte mult pentru că au încredere în mine și mă ascultă”, povestește tânăra.  La fel ca la școală, și în cartier romii și românii își duc traiul de zi cu zi unii alături de alții. Dacă cei care locuiesc de mult în zonă s-au obișnuit și nu este o problemă că au vecini romi, noii veniți strâmbă din nas, își fac bagajele și nu rămân prea mult în „regiunea” din capăt a cartierului Dimitrie Cantemir. Este cazul Andreei și al lui Tibi, doi tineri care și-au închiriat un apartament în zonă și care după ce au făcut cunoștință cu vecinii și-au împachetat bagajele după numai două săptămâni. „Nu ne-am simțit confortabil și am decis să ne mutăm”, spune Andreea. Romii sunt săraci, mulți nu au locuri de muncă, iar din cauza datoriilor au fost debranșați de la apă și căldură. În aceste condiții, sunt nevoiți să-și aducă apă cu bidoanele de la fântânile amenajate pe malul râului Bahlui, copiii fiind cei care se ocupă cu asta.  Toate problemele, fie că este vorba despre absențe, dispute între copii sau rezultate slabe, Alexandra le discută cu părinții și acestea sunt rezolvate astfel încât elevul să continue să vină la școală și să nu-i fie zdruncinată încrederea față de instituția de învățământ, nici lui și nici comunității. Tot Alexandra este cea care îi ajută pe copii să comunice între ei. „Încerc să fiu cât mai aproape de ei și să îi ajut să interacționeze mai mult și mai bine cu colegii lor. De asemenea, îi ajut la dezvoltarea personală”, spune Alexandra.  În acest sens atât cât îi permite timpul, când este printre copii, mediatoarea încearcă să antreneze copiii în activități care să implice munca în echipă, ajutându-i astfel să-și găsească un loc al lor în acea echipă și să capete mai multă încredere în ei. De asemenea, școala este implicată în diverse proiecte. Cel mai recent, „Participare și transparență” al „Salvați Copiii”, urmărește să crească gradul de conștientizare în rândul elevilor și al profesorilor cu privire la drepturile copiilor la nediscriminare, și, implicit, la consultarea în stabilirea bugetului școlilor. „Vor fi 10 proiecte, la fiecare fiind implicați câte patru copii”, adaugă Alexandra. Aceste gen de activități, pe care le implementează Alexandra împreună cu profesorii, îi atrag pe copii stimulând-le creativitatea și îi fac mai responsabili. Ziua de muncă a Alexandrei începe la ora 8:00 dimineață atunci când ajunge la biroul de la parterul clădirii și deschide ușa pe care scrie „Mediator școlar”. De atunci și până la sfârșitul programului, ora 12:00, stă mai mult printre copii. Își mai ia câte o mică pauză, în general cât elevii sunt la ore, ca să se ocupă de acte. În rest, este urmărită de zeci de ochi care o privesc ca pe o prietenă mai mare ce îi observă, le dă sfaturi, iar atunci când apar probleme ia legătura cu părinții. Când ajunge în comunitate unii părinți sunt cooperanți, dar în unele cazuri nu vor să semneze înștiințările cu privire la problemele pe care le au copii lor la școală sau vorbesc pe un ton ridicat. „Întocmesc rapoarte de vizită de fiecare dată când merg în comunitate și nu este foarte ușor să ajung acasă la elevii noștri în primul rând din cauza distanței. Unii dintre ei stau pe șes Bahlui (n.r. – zonă spre ieșirea din oraș) dar merg împreună cu cineva, pe jos, la ei acasă”, povestește mediatoarea.  Mici probleme apar mereu și de exemplu, recent, un copil de clasa I a adus la școală un cuțit și o praștie. Alexandra a chemat părinții și împreună cu polițistul din comunitate și directoarea au vorbit cu părinții micuțului, iar aceștia au semnat o declarație pe propria răspundere că vor fi mai atenți cu ce pleacă copilul la școală. „Ziua mea de muncă, în principal, este o zi în care sunt alături de copii la școală și alături de familie atunci când merg în comunitate”, mai adaugă ea. Pe lângă unele probleme de comportament ale elevilor se adaugă lipsa banilor. Aceasta din urmă școala o rezolvă parțial, iar unele familii fac tot posibilul să-și trimită copii la ore. Cu ajutorul școlii își fac dosare pentru bursă și rechizite, cei mici având astfel posibilitatea să-și continue studiile. Alexandra își dorește să lucreze cu oamenii, să îi ajute dar și-ar dori mai mult să profeseze în medicină și nu neapărat în învățământ. „Cea mai mare realizare a mea de până acum cred că este faptul că am terminat postliceala sanitară „Grigore Ghica Vodă”. Momentan fac voluntariat la Institutul Regional de Oncologie din Copou ca asitentă medicală și vreau să muncesc în domeniul sanitar”, spune Alexandra. Ea a terminat liceul Grup Economic Școlar de Turism Iași, dar pregătirea pentru o carieră în turism i-a fost întreruptă. „Nu am continuat cu turismul deoarece am plecat din țară pentru o perioadă exact atunci când terminasem și când m-am întors am intrat la postliceală”, adaugă tânăra. Alexandra mai are un frate de 13 ani, elev la școala „Octav Băncilă”, care studiază clarinetul. Pentru a-i sprijini mama muncește în străinătate, iar tatăl Alexandrei este cel care are grijă de cei doi și este taximetrist. Familia respectă tradițiile, iar Alexandra este îndrăgostită de dansurile țigănești.

Articolul este scris in cadrul proiectului “Privește dincolo de aparențe”, implementat de Asociația pentru Dezvoltare Continuă AD Plus, proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.