Trișez. De parcă viața ar fi un joc de poker (pe care oricum nu știu să-l joc). Mă mai amăgesc că joc viața pe degete atunci când (de cele mai multe ori) nu mă joacă ea.
Până și cu blogul ăsta trișez. Ultima postare care poate fi numită „text inteligibil” a fost scrisă pe data de 29 martie. Și probabil, în ciuda articolului de azi, așa va rămâne. De atunci noroc cu fratele Youtube și videoclipurile lui.
Și nu e pentru că nu aș avea ce scrie. Sunt prea multe. Dar sunt ale mele.
În rest toate bune. Nu sunt singura care trișează. Poate nici singura care recunoaște. Sunt printre puținii care admit că nici măcar asta nu le iese. Nu sunt probleme existențiale. Am depășit vârsta. A fost doar o „revelație”. Luați-o ca atare.
