Interviu cu actrita Anne Marie Chertic

Anne Marie Chertic s-a născut în Piatra Neamţ, pe data de 7 septembrie 1968. În 1995 a absolvit cursurile Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi. Este pasionată de muzică, lectură, înot și pescuit sportiv.

Actualmente, o puteţi vedea  jucând pe scena Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi și în diverse turnee și festivaluri de teatru din țară. Cinefilii au avut ocazia să o vadă și în rolul Verei din filmul lui Corneliu Porumboiu, „A fost sau n-a fost?”.

Cititi interviul integral pe Piatra Neamt Cultural.

 

“Nu suntem oi, suntem oameni” – interviu cu Andrei Rosca de la Bookblog

Numele lui este Andrei Rosca. Are 25 de ani, este absolvent de Marketing si, in prezent, se dedica in totalitate online-ului romanesc. Dovada in acest sens este Bookblog, cel mai cunoscut blog de cultura din Romania, al carui fondator si manager este.
Un roman care crede in schimbare si in “mai bine”.
Un interviu despre carti, cultura si oameni.

Reporter: Ai terminat Marketing-ul in cadrul ASE-ului. De ce nu ti-ai continuat studiile in acest domeniu?
Andrei Rosca: Nu fac niciun master fiindca nu cred in invatamantul din Romania suficient de tare.
Chiar si faptul ca am terminat Marketing ma suprinde uneori. Nici diploma aia nu inseamna mai nimic pt mine.

R: Atunci de ce nu un master in afara? De ce mai esti inca in Romania?
A.R.: Din 2 motive
1. fiindca unde merg eu nu ma intreaba nimeni de mastere. Nu ma voi angaja niciodata.
2. fiindca nu vreau sa plec din Romania. Imi place prea mult aici si sunt prea multe de schimbat.

R.: Sunt prea multe de schimbat, intr-adevar, dar ce te face sa crezi ca ai putea schimba ceva?
A.R.: Ce te face sa crezi ca n-as putea?

R.: Sunt multi oameni in tara asta care au ceva de spus. Si atat! Vorbe fara fapte.
A.R.: De acord cu tine. Noi (la bookblog) nu.

R.: Si am ajuns la unul dintre subiectele principale. De unde ideea de bookblog? Mai ales venind de la un om care a terminat marketingul.
A.R.: M-au ajutat mult cartile. Am invatat enorm din ele si nu ma refer doar la cele de specialitate (management, marketing etc). In plus, la mine a functionat intotdeauna ceva despre care multi vorbesc, dar in care putini cred.
Exista o teorie care zice ca ajutandu-i pe ceilalti te ajuti pe tine. Sau, cu alte cuvinte, atunci cand oferi lucruri celor din jur, ti se intorc la un moment dat. Nu e o teorie proprie, insa eu cred in ea si la mine functioneaza.
Cartile m-au ajutat, cred in ele, deci am gasit o modalitate foarte buna de a-i ajuta pe ceilalti. Sau cel putin asa cred.

R: Destul de “ortodoxa” teoria.
A.R.: Nu are treaba cu religia, la mine chiar nu are. It works!
Sunt un pragmatic.
Nu fac lucrurile astea asteptand rezultate, insa stiu ca mai devreme sau mai tarziu vin. In plus, ma face sa ma simt bine. Nu asta vrem cu totii?

R.: De acord cu tine, dar, sperai de la inceput ca bookblogul sa ajunga atat de departe?
A.R.: Nu speram, credeam! E o diferenta mare. Am crezut foarte tare in asta. Si eu, si colegii mei. Altfel n-am fi reusit sa ajungem aici. Si de-abia am inceput.

R.: Crezi ca bookblog – ul i-a determinat pe unii sa puna mana pe carti sau consideri ca este un site vizitat doar de cititorii ferventi?
A.R.: Nu stiu pe cati oameni a reusit sa ii convinga sa citeasca, dintre cei care nu pusesera in viata lor mana pe o carte, insa in mod cert a “convins” pe multi dintre cei care citeau din cand in cand sa citeasca mai mult.
In plus, e un blog despre carti care se afla in top5 bloguri din Romania din cam toate punctele de vedere.
Arata ca se poate, si asta conteaza cel mai mult. Fiindca, de obicei, in topuri gasim telenovele, manele si fete de la pagina 5.

R.: Asta m-a uimit si pe mine. Nu credeam ca in tara asta oamenii (tinerii in special) mai stiu cum arata o carte (exagerand putin). Crezi ca am trecut de perioada aia manelistico-telenovelistica? Crezi ca incepem sa ne revenim cat de cat?
A.R.: Am nevoie sa cred.
Da, cred. Fiindca mi-e greu sa imi imaginez un viitor decent intr-o tara in care kitsch-ul pare ca a devenit singurul trend.
Problema e ca exista putini oameni care sa creada in lucrurile astea suficient de puternic pentru a le face sa se intample.
Bineinteles, a crede nu e suficient, insa e o conditie absolut necesara.

R.: Mai este insa o amenintare: Internetul (bineinteles el include kitsch-ul). Tinerii nu mai citesc pentru ca internetul le ofera totul pe tava. Si, in plus, sunt tampiti de calculator. Jocuri, hi5 si altele. Ce parere ai?
A.R.: Nu cred in asta. E o exagerare. Internetul este un instrument si nimic mai mult. Fiecare se foloseste de el cum crede de cuviinta.
Ai un cutit (tot un instrument). Tai paine sau omori oameni?
Noi il folosim pentru a incerca sa schimbam lumea in bine.

R.: Dar ce de tinerii din Romania nu stiu sa se foloseasca de acest instrument? De ce il utilizeaza in sensul negativ?
A.R.: Putem gasi multe motive. Poate fiindca nimeni nu ii invata. Sau poate fiindca nu exista inca suficiente exemple pozitive.
Cand am inceput noi bookblog, toata lumea zicea ca nu se poate.
Ca e imposibil sa treci de 100 de cititori pe zi cu un blog/site despre carti, ca cei care stau pe net nu mai citesc, ca tinerii nu mai citesc etc.
Si iata ca se poate. Si nu suntem singurii, mai sunt si alte exemple. Insa probabil ca inca nu sunt suficiente.

R.: Asta poate pentru ca l-ati facut voi sa fie atractiv intr-un fel sau altul pentru pasionatii de lectura. Este un blog destul de “tineresc”. Dar nu v-ati gandit sa mergeti si in randul celor mai putini pasionati sau fara posibilitati (eu, de exemplu as face o campanie de genul asta in cluburi, in baruri, cafenele, in case de copii etc.)? Ca sa simtiti intr-adevar ca schimbati ceva?
A.R.: Am facut multe campanii de genul asta.

R.: Cu ce rezultate?
A.R.: Am dus mii de carti la copiii din orfelinate, numai anul acesta avem in program 6 campanii sociale majore, organizam intalniri Schimb de Carti in 20 de orase din Romania, Paris, Londra, Bangkok, organizam in Bucuresti lecturi publice in fiecare luna.
Si simtim ca schimbam ceva.
Doar ca a ne lauda cu campaniile sociale pe care le facem nu e tocmai ideea noastra despre cum ar trebui facute lucrurile. Nu trebuie sa ne laudam cu ele, trebuie doar sa le facem. Tu spuneai asta: multi vorbesc, putini chiar fac ceva.
Noi consideram ca facem ceva. Gandeste-te ca nimeni nu a facut vreodata in Romania un eveniment cultural/despre carti in atatea orase.Nici macar ministerul de cultura, nici ICR, nimeni.

R.: Si totusi de ce nu faceti o promovare mai asidua, nu numai pe net?
A.R.: Ti se pare ca 25 de intalniri cu carti, in fiecare luna, in 5 tari e prea putin?
Nu-i problema, noi crestem in fiecare luna.

R: Nu, dar cred ca sunt multi care ar vrea sa participe si nu stiu de ele, pentru ca nu acces la internet, pt ca nu stiu de bookblog etc.
A.R.: Noi nu avem sponsorizari si nici trusturi in spate.

R.: De ce? Nu este nimeni interesant sa sponsorizeze asa ceva? Poate o colaborare cu mass-media?
A.R.: Iti dai seama ca si noua ne-ar placea sa afle toata lumea despre ele si despre bookblog.
In ultimele 10 zile s-au inchis un ziar si doua reviste. Nu e tocmai momentul in care presa ar baga bani in asa ceva. Asta presupunand ca ar fi interesati. Dar, de principiu, nu sunt. Fiindca se presupune ca din carti si cultura nu ies bani.

R.: Cati vizitatori aveti zilnic pe bookblog?
A.R.: 2500 pe zi. Adica18.000 saptamanal.

R.: Si care e media de varsta a vizitatorilor vostri?
A.R.: Vizitatorii nostri au in jur de 17-35. Media e undeva la 26-27 ani.

R.: Si, in general, de ce carti sunt interesati?
A.R.: In mare parte de beletristica, literatura straina, contemporana. Dar sunt destul de multi interesati si de “nişe” cum ar fi SF, marketing, management, istorie.

R.: Schimband putin subiectul, ti se pare ca Romania mai are vreo sansa? Nu ma refer la politica, economie etc., vorbim aici de cultura. Toata lumea se lauda cu Eminescu – poetul national, dar de la 1850 s-au schimbat multe.
A.R.: In general, cand discutia ajunge in domeniul culturii, il chem pe unul dintre colegii mei in ajutor. Nu fiindca nu m-as pricepe, ci fiindca sunt la bookblog oameni care se pricep mult mai bine decat mine la tot ce inseamna zona de cultura si chiar carti. Evident ca are sanse.

R.: Dar trebuie sa ai si tu o opinie in acest sens.
A.R.: Am, bineinteles.
Stii…marketingul m-a invatat o lectie foarte valoroasa. Ca nu conteaza ce mi se pare mie sau ce ti se pare tie. Cand incerci analize la nivel macro, importante sunt datele.

R.: Si datele ce spun in acest caz?
A.R.: Daca ramanem in zona cartilor, de exemplu, vom vedea ca in ultimii 3-4 ani piata de carte din Romania a tot crescut. In fiecare an. Se cumpara mai multe carti, deci putem face destul de usor presupunerea ca lumea citeste mai mult.
De asemenea, faptul ca pe internet exista atat de multi oameni care isi fac inca timp sa citeasca, ma face sa ma intreb cati tineri care citesc exista in Romania, tineri care poate nu au auzit de bookblog sau nu stau atat de mult timp pe internet.

R.: Deci, crezi ca nu avem cum sa fim invadati cu totul de kitsch? Sau, altfel zis, crezi ca oamenii astia care isi cumpara carti, care citesc, intra toti in categoria oamenilor de valoare, a celor care au ceva de spus si, posibil, ar putea face ceva?
A.R.: Exact. Nu toti, e clar ca nu toti. Insa cred ca exista suficienti ca sa poata schimba ceva. Si asta conteaza.

R.: Vad ca esti foarte increzator in aceasta privinta, totusi, (o intrebare destul de banala, dar consistenta atunci cand aduni raspunsurile) ce te nemultumeste la romani? De ce ii merge atat de prost Romaniei?
A.R.: Ca nu sunt pregatiti mental sa le fie bine. Se plang mult, nu au incredere in ei, se plafoneaza mult prea rapid si se asteapta ca altii sa schimbe Romania sau, mai rau, sa nu o poata schimba nimeni.

R.: Sunt prea obisnuiti cu raul?
A.R.: Da, poti spune si asta, ca sunt prea obisnuiti cu raul. Sau, mai degraba, ca sunt prea dispusi sa se obisnuiasca cu el.

R.: Ar sti oare sa traiasca bine (scuza-mi formularea)? Ar sti sa se bucure?
A.R.: Ar putea invata. Sau macar sa accepte ca se poate.

R.: Vrei sa spui ca nea Ion, care a trecut, poate, si printr-un razboi, si prin comunism, ar mai putea accepta sau invata ceva? Sau mama care nu a avut bani sa-si creasca copiii si i-a parasit?
A.R.: Nu. Nu stiu despre ei. Eu cand ma gandesc la viitorul Romaniei ma gandesc la cei care acum sunt tineri. Parintii nostrii au o scuza (pertinenta) care se cheama comunism. Noi nu avem niciuna.

R.: Dar am fost educati de acesti oameni care isi gasesc scuza in comunism. Nu crezi ca suntem prea adanciti intr-o stare de lehamite, de tristete, de genul “ceva bun nu mi se poate intampla”?
A.R.: Ba cred ca suntem. Dar mai cred si ca e responsabilitatea noastra sa iesim de acolo. E comod si caldut sa te adancesti si mai rau.
In asta cu “am fost educati” nu cred. Nu suntem oi, suntem oameni. Se presupune ca avem o personalitate. Da, e posibil sa fi fost influentati negativ din motivele spuse de tine. Insa nimic iremediabil. Nu la nivel de masa.

R: Masa e formata tot din oameni, nu? Oricum, ma bucura faptul ca mai sunt si oameni atat de optimisti si increzatori ca tine in tara asta.
A.R.:

R: As vrea pentru final sa ne spui care sunt cartile tale preferate? Sa ne faci cateva recomandari.
A.R.: Ah, sunt foarte multe. Am sa iti recomand doua carti citite de curand: “Formula fericirii” de Stefan Klein. E o carte de neuro-psihologie insa nu foarte tehnica. O demonstratie riguroasa (si stiintifica) a faptului ca totul e in mintea noastra, inclusiv capacitatea de a fi fericiti.
A doua ar putea fi “Apararea lui Galilei” de Octavian Paler. Una dintre cele mai “light” carti ale sale, se citeste destul de usor, insa ridica niste intrebari fundamentale.